luni, 17 decembrie 2018

Misterul originii Valahiei si legatura cu vechile religii dacice - partea 1


Multe mistere istorice ascunde pămîntul moldav și mai multe tăinuiește teritoriul regiunii Carpato-nistrene. Desigur, nu ne poate fi indiferentă istoria statelor înrudite cu noi istoric și etnic.

Unul dintre cele mai profunde mistere este Valahia – principatul străvechi înrudit cu cel al moldovenilor, care cîndva se întindea de la Dunăre pînă la Munții Carpați. Deosebit de interesantă și neexplorată este perioada timpurie a acestui stat. Dar astăzi vom încerca să înțelegem nu numai rădăcinile istorice ale acestui principat, dar, de asemenea, să descifrăm enigma originii primului său conducător important − Basarab cel Mare. Vom încerca să înțelegem cine și în ce mod a influențat asupra misiunii sale istorice și prin ce este atractivă această figură istorică. Potrivit surselor istorice, Basarab I - Basarab Întemeietorul ori Basarab cel Mare – domnitorul Munteniei în anii 1310/1319, Olteniei și întregii Valahii din 1330 pînă în 1352. Fiul lui Tuka-Timur, nepotul lui Jochi, strănepotul marelui cuceritor - Ginghis Han. Primul domnitor al Valahiei (Țării Românești).

Oare în realitate totul este astfel? Noi știm că Basarab era fiul unui oarecare Thocomerius (Tihomir? Tatomir? Thocomeri?). Prin urmare, cum nici istoricii Evului Mediu, dar nici cercetătorii moderni ai acestei probleme nu s-au putut pronunța exact asupra originii lui Basarab, dar, mai cu seamă, asupra originii neamului său, a provenienței tatălui său. Cel mai adesea, numele său este indicat ca Tihomir. Vom încerca să descifrăm și noi acest mister istoric.

Thocomer − fondatorul statului valah, tatăl lui Basarab. Anii de domnie (1290-1310). Pînă nu demult, în istoriografia românească erau două versiuni ale originii lui Tohtamir. Unii istorici îl identifică cu boierul bulgar pe nume Tihomir. Alți cercetători însă (Aurel Decei) tind să-l identifice cu Thocomeri (Tok-Temir), din neamul Ginghis Hanilor. Neagu Djuvara are propria viziune cu privire la problemă: el consideră că Thocomerius și Basarab sînt cumani și aduce propriul sistem de probe. Celebrul istoric britanic și expert în genealogie și cultură Laurence Gardner în cartea sa "The Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring" (Stăpânul inelelor: Întoarcerea regelui) indică în mod direct faptul că Basarab este strănepotul lui Ginghis Han.

În legătură cu aceasta, menționăm următoarele: unii istorici și-au exprimat presupunerea că Thocomer sau Tihomir a primit puterea de la Bărbat, care este menționat în gramota regelui maghiar Laszlo IV ca succesor al lui Litovoi, voievozii înscăunați ai ungurilor în Argeș și Oltenia (a se vedea Georgescu Vlad Românii: The Romanians: A History ). Astfel, primul domnitor valah menționat în sursele scrise, a fost Litovoi (1272), care a condus pămînturile de pe ambele părți ale Munților Carpați (inclusiv o parte din Transilvania) și a refuzat să plătească tribut regelui maghiar Laszlo IV. El a fost succedat la tron de fratele său Bărbat (1285-1288). Slăbirea continuă a statului ungar și căderea dinastiei Arpad a deschis calea spre unificarea teritoriilor valahe și independența acestora față de maghiari.

Desigur, putem concluziona cu certitudine că în vremuri străvechi aici, în Țara Românească (Valahia) și ținuturile antice geto-dacice au fost identificate formațiuni protostatale. Ele au fost construite în baza sintezei valaho-slave, fapt pe care-l demonstrează numele primilor conducători: atît Litovschi, cît și Sineslav și Tihomir. O perioadă îndelungată de timp pe pămînturile valahe puteau fi observate așezări ale descendenților slavilor dunăreni. Ei trăiau în pace și prietenie cu populația valahă locală, iar în baza sintezei acestora au și apărut primele formațiuni statale, primele cnezate ale viitoarei Valahii (Țări Românești).

Niciun comentariu: