joi, 29 octombrie 2015

RENAȘTERE

Experiențele noastre în viață sînt ciclice și ele au legătură cu lecțiile pe care le primim sau mai bine zis pe care ni le alegem fiecare în contractul de suflet cînd venim la întrupare.
Fiecare moment care marchează un nou început fie că este o nouă etapă firească în viață, fie că este un prag sau învățarea unei lecții înseamnă un nou început, o RENAȘTERE.
Pentur mine și implicit pentru Asociația Spiritul Daciei, în acest moment, este o renaștere, o trecere la o altă etapă în activități dar și în gradul de implicare în zona socială și nu numai.
A fost o perioadă de 4 ani în care am reușit să menținem linia stabilită la înființare, atunci cînd am primit misiunea prin înființarea acestei organizații.
Eu personal am trecut prin schimbare și transformări de mare amploare, ceea ce a făcut să putem trece la nivelul următor.
Lansarea noii noastre Școli Călătorie spre Autocunoaștere este un alt pas important în realizarea marelui scop ce îl avem de atins în cadrul misiunii noastre.
În ziua de 15 octombrie 2015, în cadrul festiv și relaxant de la Tetrul de Artă din București, cei prezenți au putut urmări lansarea NOII PARADIGME, care urmează să aducă noua viziune ce vizează educația și instruirea oamenilor din neamul nostru, proces ce va grăbi TREZIREA SPIRITUALĂ ȘI IDENTITARĂ, la care lucrăm cu toții.
Așa că vom reveni cu articole noi cu privire la intențiile noastre și la ceea ce avem de dăruit oamenilor.
Am RENASCUT și acum vom crește mai mari și mai repede.
Pe curînd...

duminică, 21 iunie 2015

Cursul de autovindecare - seminar introductiv pentru MODULUL 2


Cursul de autovindecare este structurat pe trei module diferite: Modulul I Începători, Modulul 2 Avansați și Modulul 3 Inițiați.
Fiecare modul este împărțit în 6 grade, urmând ca după fiecare modul să fie puse în practică cele învățate pentru a putea trece mai departe.

Cu aceasta ocazie lansam cursurile modulului 2
Modulul 2 Avansati

Cui i se adreseaza?
Cei care au participat la Modulul I
Persoane selectate individual care au cunoasterea si capacitatile de accesare a informatiei de la Modulul II

PROGRAM?
Fiecare grad are 10 ore de teorie + 10 ore de practica

Examen practic de absolvire
La finalul Modulului II organizam o sedinta de initiere care se va desfasura intr-un loc sacru cu incarcatura energetica puternica, durata 3 zile.

Acest seminar introductiv are rolul de a selecta cursanti pentru participarea la modulul 2, acestia fiind selectati prin exercitii, teste practice si prezetarea activitatii personale annterioare in domeniul terapiilor.

Dupa selectie fiecare participant viitor cursant va primi o initiere pentru a putea trece la modulul 2 si a intra in cursul de gradul 1.

Seminarul este susținut de Gheorghe Vișu, inițiat în științe ezoterice și spirituale, sub egida Asociației SPIRITUL DACIEI, în calitate de Învățător și Formator la Școala Ezoterică ASD, creatorul cursului de autovindecare.

PROGRAM
duminica 28 iunie 2015
Ora 10.30- 16.30

Investiția ta va fi de 50 lei din care o parte va fi direcționată către activitățile Asociației SPIRITUL DACIE, organizație non-profit.

Dacă mai aduci o persoană ai reducere 20%.
Numărul de participanți este limitat la 10 persoane.

Te rugăm să faci rezervare din timp la eveniment deoarece avem locuri limitate(10 locuri), printr-un mesaj la una din adresele de e-mail de mai jos. Rezervarea se poate face până cel târziu viineri 26.06.2015.

Date de contact:

Telefon: 0729137414
E-mail: gheorghevisu@gmail.com, spirituldaciei@gmail.com

sâmbătă, 6 iunie 2015

TABERE INIȚIATICE 2015 - Vizită în Marele Templu al Dacilor – SARMISEGETUSA Costești – Hunedoara, zona cetăților dacice

Tabără de cunoaştere şi învăţare, în perioada 23.07.2015 – 30.07.201, organizată de Asociaţia SPIRITUL DACIEI cu scopul de a cunoaşte elemente noi despre cel mai important loc SACRU al străbunilor Geto-Daci, cunoașterea și descoperirea cetăților și fortificațiilor din munții Oreștiei și zona adiacentă.
Activități vizate în această tabără:
– Vizitarea cetăților de la Costești, Blidaru, Fețele Albe, Piatra Roșie
– Vizitarea sanctuarelor de la Sarmisegetuza
– Meditații de conexiune cu străbunii și conștientizarea prin regresie a vieților trăite în acele locuri în vremurile de demult sec. 7 î.e.n. – sec. 2 e.n.
– Terapie cu elementele naturii și tehnici de vindecare dacice
– Focul sacru și importanța lui în viața comunității și în ritualurile sacre
– Aprinderea focului sacru și purificări individuale energetice
– Importanța centrului sacru de la Sarmisegetusa în viața spirituală, politică și militară a regatului Daciei.

Costurile taberei se ridică la suma de 650 lei de persoană, în care sunt incluse cazarea și taxa de tabără. Masa și transportul se vor suporta de fiecare participant.
Locuri disponibile = 18.
Înscrierea se face prin confirmarea plății avansului și mesaj la adresa de e-mail.
Avans pentru participare: 300 lei.
Plata se poate face în contul nostru deschis la BCR sector 3 având codul IBAN :
RO68RNCB0074144241980001,
Asociația SPIRITUL DACIEI, CIF 29432767,
Pentru mai multe detalii ne puteti contacta la:
Telefon: 0729. 137. 414
E-mail: gheorghevisu@gmail.com / spirituldaciei@gmailcom

duminică, 31 mai 2015

Pe drumul Marilor Inițiați - TABERE INIȚIATICE 2015


Zona Padina – Pestera Ialomiței, Munții Bucegi

Tabăra de cunoaştere şi învăţare, în perioada 18.06.2015 - 25.06.201, organizată de Asociaţia SPIRITUL DACIEI cu scopul de a cunoaşte elemente noi despre tradiţiile străvechi.

Dacă ești pasionat de natură și ești curios să afli mai multe despre tradițiile și obiceiurile străvechi ale poporului român, te invităm în perioada 18 - 25 iunie, să descoperim împreună elemente noi despre tradiţiile străvechi, sărbători populare (SÂNZIENELE, ritualul de Solstițiu – 21 iunie) şi istoria adevărată a ţării noastre.

Asociația SPIRITUL DACIEI, organizează în zona Padina - Peștera Ialomiței, o tabără inițiatică spirituală cu program unic în România, în perioada 18 - 25 iunie 2015.

Activități programate:
- drumul inițiatic al vechilor Preoți și Inițiați din Dacia;
- ritualul solstițiului din 21 iunie;
- ritualul sărbătorii de Sânziene 23 - 24 iunie;
- vizitarea peșterii Ialomiței;
- curs de vindecare sacră;
- istoria și spiritualitatea veche și centrul de putere din Bucegi;
- trasee de drumeție in zona Bucegi.


Costul taberei este de 600 lei,din care 350 lei cazare de persoană și 250 lei taxa de participare care include alte cheltuieli. Masa și transportul se va asigura prin mijloace proprii. Cazarea se va face la Vila Coteanu care este dotată cu camere cu două paturi și baie în fiecare cameră, precum și un restaurant care poate asigura masa. Parcare și posibilități de agrement cu teren de joacă pentru copii.

Locuri disponibile 18, din acest motiv vă rugăm să faceți rezervare cel târziu până pe data de 12 iunie.

Avans pentru participare: 300 lei.
Plata se poate face în contul nostru deschis la BCR sector 3 având codul IBAN :
RO68RNCB0074144241980001,
Asociația SPIRITUL DACIEI, CIF 29432767,
Pentru mai multe detalii ne puteti contacta la:
Telefon: 0729. 137. 414
E-mail: gheorghevisu@gmail.com / spirituldaciei@gmailcom

" A sosit vremea OAMENILOR " - SIBIU 14 IUNIE 2015


 Asociația SPIRITUL DACIEI, vă invită în ziua de duminică 14 iunie 2015, la ciclul de conferințe naționale " A sosit vremea OAMENILOR ".

Evenimentele sunt organizate cu participarea unor invitați de marcă, OAMENI valoroși și autentici.

Invitat special Prof. Dr. Traian Dinorel Stănciulescu.

Scopul este acela de a dezbate și prezenta viziuni autentice despre VALORILE noastre naționale care au contribuit la continuitatea pe aceste meleaguri și la păstrarea identității de NEAM, în contextul actual al globalizării și pierderii identității naționale în detrimentul includerii în grupuri mari de populații la nivel continental și mondial.

Acești OAMENI vin să vorbească despre rolul valorilor în contextul actual, au ales să fie în fața și în mijlocul celor ce cu adevărat simt și doresc să își recapete identitatea, să refacă conexiunea cu rădăcinile.

Conferința se va desfășura la Hotel Ibis, Str. Calea Dumbrăvii, nr. 2 - 4, între orele 10.30 - 13.30.
Participarea se face cu donație (minim 30 de lei).

Banii adunați din contribuția de participare vor fi folosiți pentru acoperirea costurilor de organizare a celor 17 conferințe și mai ales punerii bazelor primului centru de studii și cercetare pentru istorie veche și foarte veche, precum și a unei scoli pentru copii speciali.

Prin participare și această contribuție în bani susțineți de fapt toate proiectele Asociației SPIRITUL DACIEI, organizație privată nonprofit.

Locurile fiind limitate va rugăm să faceți rezervare până pe data de 10 iunie.
Pentru rezervări de locuri puteți să ne contactați pe adresa de e-mail : spirituldaciei@gmail.com sau la telefon 0729137414, 0787525280,.

Plata contribuției se poate face și în contul nostru deschis la BCR sector 3 având codul IBAN :
RO68RNCB0074144241980001,
Asociația SPIRITUL DACIEI, CIF 29432767,
sau în numerar la intrarea în sala de conferințe.

vineri, 29 mai 2015

Ciclul de conferințe naționale “A sosit vremea OAMENILOR„ - BRAȘOV 13 IUNIE 2015


Asociația SPIRITUL DACIEI, vă invită în ziua de sâmbătă 13 iunie 2015, orele 10.30 - 13.30, la ciclul de conferințe naționale " A sosit vremea OAMENILOR ".

Evenimentele sunt organizate cu participarea unor invitați de marcă, OAMENI valoroși și autentici.

Invitat special Preot Prof. Dr. VASILE OLTEAN.

Scopul este acela de a dezbate și prezenta viziuni autentice despre VALORILE noastre naționale care au contribuit la continuitatea pe aceste meleaguri și la păstrarea identității de NEAM, în contextul actual al globalizării și pierderii identității naționale în detrimentul includerii în grupuri mari de populații la nivel continental și mondial.

Acești OAMENI vin să vorbească despre rolul valorilor în contextul actual, au ales să fie în fața și în mijlocul celor ce cu adevărat simt și doresc să își recapete identitatea, să refacă conexiunea cu rădăcinile.

Conferința se va desfășura în sala muzeu dedicată lui "Constantin Brâncoveanu" din cadrul Muzeului Primei Scolii Românești din Scheii Brașovului.

Participarea se face cu donație (minim 30 de lei).

Banii adunați din contribuția de participare vor fi folosiți pentru acoperirea costurilor de organizare a conferinței și a punerii bazelor primului centru de studii și cercetare pentru istorie veche și protoistorie, precum și a unei scoli pentru copii speciali.

Prin participare și această contribuție în bani susțineți de fapt toate proiectele Asociației SPIRITUL DACIEI, organizație privată nonprofit.
Locurile fiind limitate va rugăm să faceți rezervare până pe data de 10 iunie.
Pentru rezervări de locuri puteți să ne contactați pe adresa de e-mail : spirituldaciei@gmail.com sau la telefon 0729137414, 0787525280,.

Pentru donații puteți depune bani în contul nostru deschis la BCR sector 3 având codul IBAN :
RO68RNCB0074144241980001,
Asociația SPIRITUL DACIEI, CIF 29432767, sau în numerar la intrarea în sala de conferințe.

duminică, 3 mai 2015

Ciclul de conferințe naționale “A sosit vremea OAMENILOR„





Asociația SPIRITUL DACIEI, vă invită în zilele de sâmbătă 23 mai și duminică 24 mai, la orele 18.00 la ciclul de conferințe naționale " A sosit vremea OAMENILOR ".

Evenimentele sunt organizate cu participarea unor invitați de marcă, OAMENI valoroși și autentici.

Scopul este acela de a dezbate și prezenta viziuni autentice despre VALORILE noastre naționale care au contribuit la continuitatea pe aceste meleaguri și la păstrarea identității de NEAM, în contextul actual al globalizării și pierderii identității naționale în detrimentul includerii în grupuri mari de populații la nivel continental și mondial.

Acești OAMENI vin să vorbească nu despre ei sau rolul lor în contextul actual ci au ales să fie în fața și în mijlocul celor ce cu adevărat simt și doresc să își recapete identitatea, să refacă conexiunea cu rădăcinile.

Prima zi:
- 23 mai 2015, orele 18.00 - 21.00
- Invitat Prof. Univ. Dr. HOREA MURGU;
- Sala Nicolae Iorga, Hotel RIN CENTRAL,Strada Traian 55A.


Ziua a doua:
- 24 mai 2014, orele 18.00 – 21.00
- invitați : Prof. FLOAREA NECȘOIU, Prof. PETRU DEMETRU POPESCU
- Sala Nicolae Iorga, Hotel RIN CENTRAL, Strada Traian 55A.

Participarea la eveniment 80 lei/ persoană/ zi.
Cei care se vor înscrie la ambele evenimente din 23 și 24 mai vor plăti 100 de lei.

Reducere 50% pentru elevi și studenți, rugam să aibă carnetul de elev sau student la ei pentru a beneficia de reducere.

Banii adunați din contribuția de participare vor fi folosiți pentru acoperirea costurilor de organizare a celor 17 conferințe și mai ales punerii bazelor primului centru de studii și cercetare pentru istorie veche și foarte veche, precum și a unei scoli pentru copii speciali.

Prin participare și această contribuție în bani susțineți de fapt toate proiectele Asociației SPIRITUL DACIEI, organizație privată nonprofit.

Pentru rezervări de locuri puteți să ne contactați pe adresa de e-mail : spirituldaciei@gmail.com sau la telefon 0729137414, 0787525280, și completând formularul atașat aici
https://docs.google.com/forms/d/1fx9KG26OTbI4ve4rMpnXvIN-J4FoOxPSNR6919eVwd0/viewform

Plata contribuției se poate face și în contul nostru deschis la BCR sector 3 având codul IBAN :
RO68RNCB0074144241980001,
Asociația SPIRITUL DACIEI, CIF 29432767,

sau în numerar la intrarea în sala de conferințe.

joi, 5 martie 2015

SE DESCHIDE ȘCOALA la Asociația SPIRITUL DACIEI

Am lucrat la noul concept de școală în ultimii 3 ani și încă mai avem de lucru, însă e vremea să deschidem porțile acestei școli pentru a putea permite doritorilor să facă primi pași pe calea trezirii și conștientizării de sine cât mai repede.


 Vechea școală din Carpați se va redeschide curând și acum facem primul pas. Lansând acest concept atât de nou dar în același timp atât de vechi pornim la drum spre a activa școala zamolxiană.

Dar de fapt acum pornim la un drum inițiatic fără precedent, drum care ne duce către ascensiunea noastră ca ființe de lumină aflate în plin proces. 




Pornind cu întrebarea CINE SUNT EU CEL CE SUNT? vom parcurge fiecare etapă cu răbdare și bucurie.
 Din înțelepciunea bătrânilor înțelepți dar și din trăirile și experiențele noastre din această viață aducem în lume o altă viziune despre cine suntem și ce rost avem aici pe acest pământ.
Desigur că, acum la deschiderea școlii noastre avem nevoie de învățăcei dar și de învățători și mentori care să însoțească ucenicii și discipolii pe cale. Așa că, lansăm invitația către voi să veniți alături pentru a descoperi împreună ce rol aveți și vă asumați acum în acest proces.

Urmează să vă aducem noi informații și clarificări, însă așteptăm și întrebările, propunerile și provocările voastre adresate către noi.

Cu drag, iubire și smerenie,
Gheorghe Vișu
Președinte Asociația 
SPIRITUL DACIEI

marți, 3 martie 2015

Post liber la Asociația SPIRITUL DACIEI



Asociația SPIRITUL DACIEI, cu sediul în București, anunță că are disponibil postul de asistent pe probleme de comunicare și PR, în regim part-time, post remunerat cu un salariu adecvat numarului de ore lucrate și negocierii ce va avea loc la interviul de angajare. Se vor acorda și alte bonusuri în funcție de performanțe, precum și posibilitatea formarii și perfecționării profesionale prin participarea la cursuri puse la dispozitie de organizația noastră.
Cerințe:
-          Studii superioare de preferință în domeniul comunicării și relațiilor publice;
-          Este un avantaj experiența anterioară în activități ale O.N.G.-urilor, voluntariat;
-          Să fie o persoană comunicativă, deschisă, sociabilă, altruistă, perseverentă;
-          Cu disponibilitate la a lucra și în week-end precum și la deplasări în țară;
-          Îndemânare în folosirea P.C. ului și internetului;
Sarcini:
-          Activități de comunicare și promovare activități și proiecte;
-          Gestionare bază de date și îmbunătățirea ei;
-          Organizare și găzduire de evenimente;
-          Activități de marketing;
-          Reprezentarea organizației la evenimente, întâlniri și parteneriate;
-          Identificarea de oportunități de finanțare și sponsorizări precum si parteneriate în diverse proiecte;
Pentru înscrierea la interviu vă rugăm să trimiteți o scrisoare de intenție si un C.V. la adresa de e-mail:


duminică, 8 februarie 2015

Anunț important


Ofertă: Asociația SPIRITUL DACIEI oferă urmatoarele poziții în organigrama de personal:
- Asistent manager - part time;
- Coordonator proiecte;
- coordonator echipă strângere de fonduri și voluntari;
Se caută persoane cu un minim de experiență în domeniul de activitate al O.N.G. -urilor, și disponibile inclusiv la activități de voluntariat.
Pentru detalii și informații vă rugăm să trimiteți un mesaj însoțit de o scrisoare de intenție la adresa de e-mail : spirituldaciei@gmail.com
telefon contact: 0729137414
Gheorghe Vișu Președinte Asociația SPIRITUL DACIEI.


Avem nevoie de o echipă puternică și pricepută să pună în operă toate proiectele noastre.
Vă așteptăm cu drag.

joi, 5 februarie 2015

ARHETIPURILE UMANE sau calea către atingerea stării de ANDROGIN!


Continuăm să postăm anunțurile cu evenimentele organizate de Asociația SPIRITUL DACIEI, cursuri, seminarii, dezbateri și ateliere. Acum vă supun atenției un curs cu totul special.

 
“Arhetipurile crează mituri, religii, idei filosofice care influențează și își pun amprenta pe întregi națiuni și epoci”
Vreau să te învăț despre arhetipuri și cum se manifestă ele intr-o anumită proporție in fiecare om. Nu ai in tine doar un arhetip,iar celelalte sunt absente.
Toate arhetipurile există in tine, dar se activează pe rând, in funcție de evolutia ta.

Arhetipurile sunt impregnări energetice ce există în psihicul nostru încă de la naştere. Ele acţionează ca un principiu organizator asupra a tot ceea ce vedem sau experimentăm încă din copilărie. Mai mult decât atât, aici putem încadra aspectele ereditare, experienţele de viaţă ca şi interpretările ce le dăm evenimentelor din viaţa noastră.

Arhetipurile sunt niște predispoziții înnăscute, ereditare. Carl Jung considera că ne naștem cu ele și că ne pot conduce viața pentru că sunt ca niște tipare care ne structurează imaginația, conștiința. Jung considera ca oamenii nu au minți inconștiente personale, ci împărtășim un singur Inconștient Colectiv.

Atunci când Eroul își "îmbracă" tot ce ține de un arhetip, el este schimbat. Când oamenii din jurul tău îți spun că nu te mai recunosc, de fapt tu ai activat un alt arhetip.

Gândește-te cum ar fi să poți activa aceste arhetipuri după dorința ta. Cu cât un om este mai evoluat cu atât el cunoaște și trăiește viața din perspectiva arhetipurilor mature.

Odată ce poți activa toate arhetipurile în tine și le poți aduce în echilibru prin manifestare armonioasă ai șansa să treci la experimentarea stării de Androgin, starea inițială a OMULUI creat pe Pământ.

Acest curs este un exercițiu și se vrea de fapt o activare a potențialelor tale care sunt în stare latentă și care pot porni la drumul către aducerea ta în stare totală de armonie și echilibru pe toate planurile ființei tale.

Cursul este deschis și interactiv, urmând ca pe timpul desfășurării sale să efectuăm și exerciții de grup.

PROGRAM
Sambata, 21 februarie
Ora 10:00- 17:00
Durata 7 h, cu pauză de cafea și apă 11:30 – 11:45, 13:15 – 13:30

Investiția ta va fi de 100 lei din care o parte va fi direcționată către activitățile Asociației SPIRITUL DACIE, organizație non-profit.

Dacă mai aduci o persoană ai reducere 10%.
Numărul de participanți este limitat la 12 persoane.

Te rugăm să faci rezervare din timp la eveniment deoarece avem locuri limitate(12 locuri), printr-un mesaj la una din adresele de e-mail de mai jos. Rezervarea se poate face până cel târziu joi 19.02.2015.

Date de contact:

Telefon: 0729137414, 0757015443.
E-mail: gheorghevisu@gmail.com, spirituldaciei@gmail.com

luni, 2 februarie 2015

TOTUL DESPRE TINE - Școala de dezvoltare, perfecționare și autocunoaștere

Asociația SPRITUL DACIEI, înființează în București Școala de dezvoltare, perfecționare și autocunoaștere - TOTUL DESPRE TINE, școală care se înscrie în proiectul pilon al misiunii acestei organizații și care se vrea un centru de formare care abordează tehnici, metode și principii noi de educație și învățare atât pentru adulți cât și pentru copii și adolescenți.





Noua noatră abordare vizează toate laturile umane ale fiecăruia dintre noi și acționează în direcțiile amintite mai sus de dezvoltare, perfecționare și autocunoaștere a ființei umane atât cât poate fiecare să exploreze. 
Pornind de la punctul central care este Omul, adică EU, mergem în următoarele direcții pe car evom lucra fie separat fie în paralel:
- profesie;
- pasiuni;
- familie;
- emoțional;
- mental/ intelectual;
- aspirații;
- suflet/ inimă;
- spiritual, desăvârșire.

Punem la baza cercetării noastre trei întrebări cadru care ne vor ajuta să lucrăm.
1) Ce vreau să dezvolt? 
- abilități, aptitudini fizice și intelectuale, elemente de disciplină;
2) Ce vreau să perfecționez?
- meserie, pasiuni, atitudini, comportamente;
3) Ce vreau să cunosc despre mine? 
- să aprofundez acele părți ale mele pe care le cunosc;
- să explorez și să cunosc acele părți pe care nu le știu;

În articolele următoare voi reveni cu detalii despre structura școlii, direcțiile abordate, tipurile dde cursuri și ateliere, învățătorii care vor lucra în această școală și ce rezultate urmărim să obținem.

Pâna atunci vă urez să alegeți a urma drumul drept pe care să mergeți mai departe în viață.



marți, 20 ianuarie 2015

Curs CUM să te vindeci SINGUR




          Revin cu invitația de a participa la cursul de autovidecare în ziua de sâmbătă 24.01.2015, adresată tuturor celor interesați de conceptul de autovindecare și de posibilitatea de a lucra cu ei înșiși. 
                  Reluăm cu formarea unei grupe noi de cursanți la gradul 1 care se pot alătura celor care deja au parcurs acest pas în completarea grupei de gradul 2. 
             Vă așteptăm să vă alăturați nouă și împreună să parcurgem o parte din drumul pentru autocunoașterea propriilor potențiale de vindecare și evoluție personală.
Această posibilitate se poate deschide și amplifica folosind inclusiv resursele puse la dispoziție de acest curs. 
                                              Noi am deschis poarta voi aveți libertatea să intrați.

                Alegeți ce simțiți potrivit pentru voi. Recomandarea mea este să folosiți toate porțile care vi se deschid și toate oportunitățile selectând atât cu mintea dar mai ales cu inima ce este benefic și optim pentru fiecare.




Tehnici și metode simplificate de autovindecare 
Gradul I Modulul I


        Cursul „CUM să te vindeci SINGUR”, este o oportunitate de a-ți face o evaluare generală a stării tale de sănătate fizică, emoțională și sufletească,  o conștientizare a necesității de schimbare a vieții pe care o duci acum.


             Cursul de autovindecare este structurat pe trei module diferite: Modulul I Începători, Modulul II Avansați și Modulul III Inițiați. Fiecare modul este împărțit în 6 grade, urmând ca după fiecare modul să fie puse în practică cele învățate pentru a putea trece mai departe. Participanții la curs pot beneficia de reduceri la tarifele consiliere, terapie și sedinte individuale de vindecare.
       
        Scopul cursului este de a oferi instrumente și tehnici simplificate și eficiente de vindecare.
CUI i se adresează Modulul I Gradul I
- Modul I Gradul I se adresează persoanelor neinițiate în tehnici și instrumente de autovindecare și care au participat la cel puțin un seminar introductiv Modulul I „CUM să te vindeci SINGUR” cu terapeutul Gheorghe Visu;
- Persoanelor care au aflat de curs din alte surse în limita locurilor disponibile (8 persoane);
- Persoanelor care NU au au participat la niciun curs sau școală din zona terapiilor complementare sau școli spirituale;
Persoanelor care au un grad de cunoaștere în domeniile de mai sus dar care doresc să își eficientizeze și simplifice metodele și tehnice cunoscute.

Parcurgând Modulul I Gradul I al cursului „CUM să te vindeci SINGUR”, vei afla și vei putea pune în practică informații despre:
1. Sisteme Vii
2. Entități cu trup și fără trup fizic
3. Atacuri energetice
4. Dezechilibre energetice
5. Conceptul de autovindecare
6. Inițieri și activări  individuale

Cine tine cursul?
Gheorghe Vișu, sub egida Asociației SPIRITUL DACIEI, în calitate de Învățător și Formator la Școala Viitorului, inițiat în științe ezoterice și spirituale.
-       Peste 15 ani de experiență timp în care a învațat și s-a perfecționat prin participarea la diferite cursuri de formare în terapii și vindecare;
-       Peste 8 ani de practică și vindecare de pacienți;
-       Trainer acreditat formator de competențe profesionale cu certificare TUV din anul 2009;       Coach specializat pe life și business coaching, format la școala de coaching NOBLE MANHATTAN din UK, cu experiență în acest domeniu din 2009.

PROGRAM
SÂMBĂTĂ, 24 IANUARIE 201
10:00 – 18:00
Pauza de masă între orele 13:15 -15:15.

INVESTIȚIE
70 de lei pentru un grad de curs.
Numărul de participanți este limitat la 8 persoane.

LOCAȚIA 
Se va anunța ulterior după confirmarea de participare și înscrierea prin formular
================Formular de înscriere <==============

Pentru informații suplimentare legate de Cursul Cum să te vindeci singur, ne puteți contacta la spirituldaciei@gmail.com și telefonic la 0766441526 (Mădălina Boacșă)  0729137414 (Gheorghe Vișu).






miercuri, 14 ianuarie 2015

Conceptul de Autovindecare

       În urma experiențelor trăite până acum și a observării atente a experiențelor trăite de alți oameni din jurul meu am identificat că una dintre cele mai mari nevoi actuale este aceea de a fi sănătoși din toate punctele de vedere, fizic, mental, emoțional, sufletesc. Această nevoie vine și din dorința oamenilor de a face o schimbare în viața lor, de aliniere cu noile provocări și experiențe trăite la cote crescute de intensitate.
     Peste tot se discută despre trezire spirituală, noua energie, ascensiune, evoluție spirituală, transformare, așa încât, cei care simt să înțeleagă și să experimenteze acestea caută răspunsuri la întrebări și sunt din ce în ce mai dornici să afle și să experimenteze.
       Am urmat diverse cursuri, seminarii, am citit cam tot ce puteam găsi despre vindecare și tehnici holistice de terapie, proces ce a durat mai bine de 10 ani. Desigur că baza a fost experiența acumulată lucrând efectiv cu pacienții și aplicând tenhicile, procedurile și tot ce acumulasem din sursele mai sus amintite.
      
      Multe teorii, informație stufoasă, complexă și care cere folosirea memoriei active destul de mult, fapt care implică și un timp de lucru extins. Eficiența este bună însă din dorința mea de a simplifica lucrurile și a aduce o eficiență crescută într-un timp mai scurt decât până acum am reușit să concep și să folosesc un sistem simplificat de lucru prin tehnici și instrumente mai simple și mai ușor de folosit. Unul din motive a fost și acela că a venit timpul să dau mai departe oamenilor din cunoașterea și priceperea mea în acest domeniu al terapiilor holistice și vindecării alternative, eu fiind adeptul principiului că ceea ce ai primit ca dar Divin, trebuie să dai mai departe și semenilor tăi fără discriminare. Bineînțeles doar acelora care cer, vor și acceptă ceea ce tu ai de dăruit.
        În acest demers am plecat de la premiza că fiecare dintre noi este capabil să se vindece singur folosind tehnici și instrumente simple care sunt la îndemâna oricui. Îndrumarea în acest caz este utilă și eficientă și de aceea am creeat  acest concept într-un format destul de simplu aducând alaturi de informațiile luate din cursuri și alte materiale primite de mine în perioada de formare, cât și din cărțile citite, viziunea personală.

      OMUL, deține toate calitățile, abilitățile și potențialele de autovindecare. Folosirea lor depinde doar de voința personală și decizia de a face ceva în demersul personal al fiecăruia de a face un salt în calitatea vieții pe care o trăiește.
        Așa că am purces la drum și am adus în atenția celor interesați conceptul de AUTOVINDECARE, pentru a le da curajul să facă singuri schimbări și să aibă curaj și voința de a se vindeca singuri fără să astepte neapărat ajutorul cuiva din afara propriei persoane.
     Valorile de bază în acest proces de autovindecare sunt în primul rând CREDINȚA, apoi încrederea în sine, iubirea de sine, voința, perseverența, curajul. Cultivând aceste virtuți și valori putem face minuni cu noi înșine si de ce nu mai apoi cu ceilalți.


Sursa: din materialul de curs CUM SĂ TE VINDECI SINGUR, cursul de autovindecare facilitat de Gheorghe Vișu, București, 2015.

duminică, 11 ianuarie 2015

" LIFE MANAGEMENT " sau cum ne reorganizăm viața


"Life Management" este o oportunitate de a face o evaluare generală a vieții, de conștientizare a necesității de schimbare a vieții pe care o duci acum.
Nu este un curs simplu de management al vieții, este o abordare nouă, personalizată după întrebările la care încă nu ai găsit răspuns. Aici învățăm ca NU este IMPORTANT scopul final sau obiectivele periodice, ci DRUMUL și SENSUL alegerilor TALE
Ce alegi, depinde doar de tine.
LIFE MANAGEMENT
Cursul se adresează celor care doresc ACUM o reală schimbare a vieții și care doresc să descopere tehnici și metode simple și eficiente de management al vieții.
Este pentru tine acest program:
• pentru ca știi că nu poți construi ceva nou pe o energie veche;
• pentru că ai nevoie de suport să treci peste problemele cotidiene;
• pentru că indiferent cât de planificat ești în viață profesională nu poți aplica aceste lucruri și în viața personală;

• pentru ca ai curajul să schimbi direcția și ai nevoie de o nouă perspectivă asupra alegerilor tale.

Structura cursului este urmatoarea:


- Intențiile cu care pornești în acest curs;
- Evaluarea punctului de pornire;
- Obiective vs. Vise/ Dorințe;
- Planificarea programului de acțiune;
- Pașii de făcut - drumul;
- Instrumente și tehnici folosite;
- Decizii și alegeri;
- Evaluare parțială la finalul cursului;

Dupa parcurgerea primului de modul de Life Management ai posibilitatea sa alegi un program personalizat in functie de obiectivele personale. Ce implica acest program: sedinte de life coaching pe durata a 3 si 6 luni pentru optimizarea si eficientizarea procesului.
Prima luna 2 sedinte (1 h) pe saptamana
A doua luna 1 sedinta/ saptamana
Din a treia luna 3 sedinte/luna
PROGRAM
Sambata si Duminica, 31 ianuarie – 1 februarie
Ora 10:00- 15:00
Durata 5 h, cu pauză de cafea și apă 11:30 – 11:45, 13:15 – 13:30
INVESTIȚIE
300 lei
Reducere de grup – 10% reducere pentru doua persoane.
Daca platesti avansului de 100 de lei pana la data de 22.01 ai reduceri de 10 %.
Studenții și șomerii beneficiază de o reducere de 20%.

Numărul de participanți este limitat la 12 persoane.

Cursul va fi susținut de dl. Gheorghe Vișu, antrenor și trainer acreditat, specializat în terapie holistică Formator de competențe profesionale cu certificare TUV din anul 2009. Coach specializat pe life și business coaching, format la școala de coaching NOBLE MANHATTAN din UK, cu experiență în acest domeniu din 2009.

Date de contact:

Telefon: 0729137414 (George)
E-mail: gheorghevisu@gmail.com

luni, 5 ianuarie 2015

Seminar introductiv Life Management

Dragii mei,

La mulți ani pentru 2015!

Asociația SPIRITUL DACIEI, continuă organizarea de evenimente dedicate celor aflați în procesul de autocunoaștere, trezire spirituală și dezvoltare personală, drept pentru care vă invităm din nou la un seminar plin de informații utile și necesare continuării drumului ales. 
Mai jos voi atașa textul invitației noastre la seminarul introductiv ca un preambul la cursul de LIFE MANAGEMENT ce va avea loc la sfârșitul lunii.


Seminarul Life Management este o oportunitate de ați face o evaluare generală a vieții și de conștientizare a necesității de schimbare a vieții pe care o duci acum.

Nu este un curs simplu de management al vieții, este o abordare nouă, personalizată după întrebările la care încă nu ai găsit răspuns. Aici învățăm ca NU este IMPORTANT scopul final sau obiectivele periodice, ci DRUMUL și SENSUL alegerilor TALE.

Ce alegi, depinde doar de tine.

Seminarul se adresează celor care doresc ACUM o reală schimbare a vieții și care doresc să descopere tehnici și metode simple și eficiente de management al vieții.


Este pentru tine acest program: 

• pentru ca știi că nu poți construi ceva nou pe o grămadă de energie veche; 
• pentru că ai nevoie de suport să treci peste problemele cotidiene;
• pentru că indiferent cât de planificat ești în viață profesională nu poți aplica aceste lucruri și în viața personală;
• pentru ca ai curajul să schimbi direcția și ai nevoie de o nouă perspectivă asupra alegerilor tale.

Pentru o descriere amănunțită a cursului te invit să ne trimiți un e-mail la adresa gheorghevisu@
gmail.com. 

Numărul de participanți este limitat la 12 persoane.

Cum vom lucra

Identificăm nevoia principală la care vrei să lucrezi
Aplicăm metode și tehnici practice pentru nevoile tale
Experiența personalizată 

Ce se întâmplă după seminar

După participarea la seminarul introductiv poți opta pentru înscrierea la primul modul de curs din data de 31 ianuarie- 1 februarie 2015.

SAu poți opta pentru un antrenament personalizat cu Gheorghe Visu, antrenor și trainer acreditat. Împreună puteți stabili un program de antrenament și lucru individual în funcție de situația ta și de opțiunile alese de tine de dezvoltare personală și nivelul de autocunoaștere.

Cine susține workshop-ul

Gheorghe Vișu, antrenor și trainer acreditat, specializat în terapie holistică Formator de competențe profesionale cu certificare TUV din anul 2009. Coach specializat pe life și business coaching, format la școala de coaching NOBLE MANHATTAN din UK, cu experiență în acest domeniu din 2009.

CAND: VINERI, 9 Ianuarie 2015

INTERVAL ORAR: 17:00 - 20:00

Taxa de participare: 30 de lei

Numărul de participanți este limitat la 12 persoane.

Pentru înscriere te rugam să dai un e-mail la adresa gheorghevisu@gmail.com sau să te înscrii prin acest formular
http://goo.gl/forms/L8TkcoS6iC

Date de contact:

Telefon: 0766441526 (Madalina), 0729137414 (George)
E-mail: gheorghevisu@gmail.com

Așadar, vă așteptăm cu drag.