joi, 5 martie 2015

SE DESCHIDE ȘCOALA la Asociația SPIRITUL DACIEI

Am lucrat la noul concept de școală în ultimii 3 ani și încă mai avem de lucru, însă e vremea să deschidem porțile acestei școli pentru a putea permite doritorilor să facă primi pași pe calea trezirii și conștientizării de sine cât mai repede.


 Vechea școală din Carpați se va redeschide curând și acum facem primul pas. Lansând acest concept atât de nou dar în același timp atât de vechi pornim la drum spre a activa școala zamolxiană.

Dar de fapt acum pornim la un drum inițiatic fără precedent, drum care ne duce către ascensiunea noastră ca ființe de lumină aflate în plin proces. 




Pornind cu întrebarea CINE SUNT EU CEL CE SUNT? vom parcurge fiecare etapă cu răbdare și bucurie.
 Din înțelepciunea bătrânilor înțelepți dar și din trăirile și experiențele noastre din această viață aducem în lume o altă viziune despre cine suntem și ce rost avem aici pe acest pământ.
Desigur că, acum la deschiderea școlii noastre avem nevoie de învățăcei dar și de învățători și mentori care să însoțească ucenicii și discipolii pe cale. Așa că, lansăm invitația către voi să veniți alături pentru a descoperi împreună ce rol aveți și vă asumați acum în acest proces.

Urmează să vă aducem noi informații și clarificări, însă așteptăm și întrebările, propunerile și provocările voastre adresate către noi.

Cu drag, iubire și smerenie,
Gheorghe Vișu
Președinte Asociația 
SPIRITUL DACIEI

marți, 3 martie 2015

Post liber la Asociația SPIRITUL DACIEI



Asociația SPIRITUL DACIEI, cu sediul în București, anunță că are disponibil postul de asistent pe probleme de comunicare și PR, în regim part-time, post remunerat cu un salariu adecvat numarului de ore lucrate și negocierii ce va avea loc la interviul de angajare. Se vor acorda și alte bonusuri în funcție de performanțe, precum și posibilitatea formarii și perfecționării profesionale prin participarea la cursuri puse la dispozitie de organizația noastră.
Cerințe:
-          Studii superioare de preferință în domeniul comunicării și relațiilor publice;
-          Este un avantaj experiența anterioară în activități ale O.N.G.-urilor, voluntariat;
-          Să fie o persoană comunicativă, deschisă, sociabilă, altruistă, perseverentă;
-          Cu disponibilitate la a lucra și în week-end precum și la deplasări în țară;
-          Îndemânare în folosirea P.C. ului și internetului;
Sarcini:
-          Activități de comunicare și promovare activități și proiecte;
-          Gestionare bază de date și îmbunătățirea ei;
-          Organizare și găzduire de evenimente;
-          Activități de marketing;
-          Reprezentarea organizației la evenimente, întâlniri și parteneriate;
-          Identificarea de oportunități de finanțare și sponsorizări precum si parteneriate în diverse proiecte;
Pentru înscrierea la interviu vă rugăm să trimiteți o scrisoare de intenție si un C.V. la adresa de e-mail: