Am
promis că voi vorbi mai mult despre Comunitatea Spirituală a Dacilor Liberi din
munţi şi o voi face. Unul dintre cele mai mari secrete este faptul că aici în
comunitate se află şi o Şcoală Dacică străveche, a cărei existenţă milenară şi
învăţătură profundă nu sunt cunoscute de mulţi.
În
urma unor evenimente petrecute în ultimul timp şi mai ales în contextul
evenimentelor care se vor petrece în viitorul apropiat, s-a decis că e timpul
ca porţile acestei Şcoli să fie redeschise, măcar la un anumit nivel. Astfel că
eu, Gheorghe Vişu, ca
unul dintre Învăţătorii acestei Şcoli, voi începe să transmit din tainele ei şi
lumii, ca să le poată afla şi cine trebuie, căci cine nu trebuie le ştie deja.
O să scriu de acum mereu, câte puţin despre multe, şi în ce voi scrie se va
putea înţelege şi mai mult. Însă nu de către oricine, ci doar de către cei care
au ochi de văzut şi urechi de auzit, după cum e şi firesc. Scriind aici, poate
vor simţi şi înţelege şi alţii.
Principala problemă cu societatea zilelor
noastre este că majorităţii oamenilor NU le e dor de ceva mai înalt. Nu se pot
avânta să viseze pe verticala măreaţă a spiritului, ci visează pe orizontala
pustie şi limitată a realităţii cotidiene. Şi orice om este definit de lucrul
de care îi este cel mai mult dor! Iar o societate este definită de lucrul de
care le este dor cel mai mult majorităţii membrilor ei. Asta spune tot despre
drama omului actual şi despre condiţia omenirii zilelor noastre…
Dar
cum poate lua naştere dorul de o realitate mai înaltă? Acest dor poate fi transmis
doar de către cineva care se situează deja într-o realitate mai înaltă şi
deţine simultam ŞTIINŢA de a le transmite ceva din ea şi altora! Asta este pe
scurt definiţia unui Învăţător autentic. Dar cum arată sămânţa pe care o poartă
el şi dorul care poate să se nască în cei care o pot primi?
Este un dor nu de mai mult la nivel
social, ci de mai mult la nivel spiritual.
Nu o dorinţă de cantitate, ci una de
calitate.
Nu o dorinţă a egoului, ci una a
sufletului.
Nu o dorinţă a acestei lumi, ci dorinţa
pentru o lume nouă şi superioară.
Nu o dorinţă de a avea mai mult, ci o
dorinţă de a fi mai mult.
Dorinţa
de a fi mai mult, pentru a putea primi mai mult, pentru a putea dărui mai mult,
pentru a putea SLUJI unui ţel superior…
La
început, acest dor e destul de neconturat la nivel conştient, şi e normal să
fie aşa. Dar e acolo, a fost primit, şi acum izvorăşte dintr-o zonă mult mai
profundă a fiinţei. Iar cu timpul, va căpăta un contur din ce în ce mai precis.
Până când şi la nivel conştient, va căpăta claritatea unui cristal.
Însă
ca acest dor de o realitate mai înaltă să se nască, ca acest miracol să fie
posibil, trebuie să se împlinească o condiţie esenţială: solul în care este
sădită sămânţa trebuie să fie suficient de pur. Adică sufletul în care să poată
încolţi sămânţa înţelepciunii trebuie să fie suficient de curat!
De
aceea trebuie să vă reamintiţi să fiţi precum copiii. Pentru că doar copii pot
primi asemenea taine. Iar sufletul în care se poate naşte un astfel de dor, cu
adevărat se poate considera binecuvântat. Căci înaintea sa e deschisă Calea de
Lumină a Devenirii Spirituale…
Poate
că sunt unii tentaţi să creadă că nu avem nevoie de astfel de lucruri. Dar de
ele avem acum cea mai mare nevoie, şi doar de la ele poate veni două lucruri de
care are cea mai mare nevoie societatea şi omul actual, şi anume SENSUL şi
DIRECŢIA.
Hotărârea
mea de a mă dedica acestei misiuni a făcut să mă dăruiesc cu tot ce am şi ştiu
neamului meu şi acestui pământ până la sfârşitul timpului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu