Intoarcerea din infinit

Am o senzatie de apartenenta la TOT acum ca tocmai m-am intors din infinit. Am fost putin in acel infinit al lui Brancusi. El chiar este in infinit. A plecat zburand pe coloana pe care ne-a lasat-o noua, asemeni unei rachete lansate in cosmos de la un cosmodrom din desert. Acolo in infinit nu mai esti doar tu, acolo esti tot ceea ce esti in realitate. Brancusi e un batran Atlant, un vechi Hiperboreean, un Geto-Dac mare si intelept care ne-a amintit ca suntem popor de nemuritori. Am stat cu el la sfat la Masa Tacerii Inteleptilor unde am simtit deopotriva pe Tatal Ceresc si pe Mama Pamant, pe Zamolxe si pe Iisus Fiul Omului, si pe Duhul Sfant al Intelepciunii care s-a pogorat asupra mea. Am devenit pur dintr-odata si o sursa de inspiratie pentru un artist cu suflet de sfant. Dupa ce ne-am sfatuit am mers pe Calea Eroilor strabatand aleea cu cele 30 de scaune unde au poposit Marii Nostri Eroi sa se odihneasca pe drumul catre locul de lansare. Ei pleaca acum sa se integreze in Tatal Ceresc. Au transces toata istoria noastra si s-au transformat in pulbere de nemurire. Am facut 30 de plecaciuni si rugaciuni de multumire catre Ei pentru ca m-au indrumat, m-au ajutat si m-au imputernicit sa devin si eu Erou candva. La Poarta Sarutului am poposit mai mult sa imi amintesc de cate ori am fost femeie si de cate ori am fost barbat, de cate ori am murit si inviat din dragoste si iubire, de cate ori m-am intregit cu tatal si mama din mine. Sunt pregatiti de lansare, gata merg acolo. M-as opri putin la Biserica dar parca e drumul blocat. Hmmmm, oare  de ce? Eu tot merg asa ca dati-va la o parte sa pot trece pe calea nemuririi. Am ajuns la Coloana infinita, o privesc de departe si ma minunez cat e de neterminata. Da e fara sfarsit, e viata, moarte si inviere, este tot ce am fost suntem si vom fi noi, " cei mai buni si cei mai viteji" ... si vom ramane nemuritori pentru ca asa suntem. A fost ca un adevarat ritual de initiere. Multumesc Zamolxe, multumesc Badita Costache. Plec, pasesc agale pe calea nemuririi. Acum nu mai sunt singur, nu imi mai apartin. De fapt nu mai apartin nimanui, nici familiei, nici prietenilor, apartin oamenilor, apartin neamului!
Am plecat sa ma intorc sa fiu cale, sa fiu calauza, sa fiu faclie, sa fiu din nou infinit de finit.