
Un articol extrem de interesant mi-a atras atentia in acesta
seara pe blogul astrologului si esoteristului Alexandru Nicolici. Este vorba de
reactivarea spirituala a neamului nostru care va avea loc in acest an in
intervalul 10-11 iulie 2010 in sanctuarele din muntii Orastie.
Sunt informatii care vin catre noi… iar daca trebuie sa stim,
vom sti. Mai mult va las sa descoperiti singuri.
„Dacii erau ultimul popor care avea la nivel de masă, constiintă
spirituală, ei stiind că sunt fiinte spirituale, nemuritoare, aflate în planul fizic
într-un corp fizic.
Celelalte popoare, romanii, grecii, pierduseră această
constiintă spirituală, acest lucru fiind evidentiat de sculpturile romane si
grecesti care idolatrizează omul, identificându-l cu corpul sau fizic. Toate
reprezentările frumoaselor statui grecesti sunt un imn închinat corpului fizic,
cel după care plângeau in momentul când treceau în lumea de dincolo. Teama că
îsi pierd corpul fizic cu care ei ajunseseră se identifice dovedeste faptul că
grecii se temeau foarte tare de moarte pierzând constiinta că sunt fiinte
spirituale aflate în misiune în planul fizic.
Dacii erau ultimul popor care păstra această constiintă spirituală si care erau
fericiti când mureau pentru că sufletele lor mergeau acolo unde este bine, la
Marele Zeu Zamolxe.
Constiinta spirituală a dacilor era mentinută prin activitatea
celor 13 preotese ale zeitei Bendis, zeita Mamă a Pământului. Scopul lor era
mentinerea si transmiterea constiintei spirituale a poporului dac, intretinerea
sentimentului de fiinta spirituala in fiecare dac si a credintei in nemurire.
Cultul dacic era format din preotii lui Zamolxe, capnoboti
(preoti) si ktistai (calugari -isihasti) si din preotesele zeitei Bendis, zeita
Mamă a Pământului. Sarcina preoteselor era de a intretine sistemul operational
al sanctuarelor dacice si al dispozitivelor de purificare, curatare, eliberare,
precum si de incarcare si amplificare a potentelor dacilor. Tot ele alimentau
cu Energia Vietii sufletele femeilor dace si le ajutau să transmită copiilor
constiinta spirituală.
Sistemul de organizare a centrelor spirituale continea 3 mari
scoli de initiere, aflate la Sarmisegetusa, Costesti si Blidaru. Sistemul
initiatic reformat si perfectionat de Deceneu a functionat excelent până la
aparitia Eului individual, în momentul Sacrificiului lui Hristos din 13 aprilie
anul 33. Sistemul initiatic dacic era alcătuit pentru omul cu 3 corprui, iar
odată cu aparitia celui de al 4-lea corp au apărut problemele. Nasterea Eului
trebuia ajustată prin dezvoltarea fortelor de iubire în sufletul omului, asa
cum i-a indemnat Hristos pe oameni să facă.
Nepătrunderea crestinismului în Dacia a dus la aparitia unor mari probleme in
Eurile dacilor care acum erau activate, dar nu dezvoltau fortele de iubire a
aproapelui asa cum cerea Hristos. Nedezvoltarea fortelor de iubire fata de om a
dus la aparitia unor manifestări negative în Eul dacilor. Asta a insemnat
orgoliu, mândrie, egoism, lăcomie, vanitate. Când aceste sentimente au apărut
în sufletele dacilor atunci au apărut problemele. Intre anul 33 si anul 106
aceste sentimente negative au umplut sufletele majoritătii dacilor posesori de
cunoastere si de functii spirituale importante.
În anul 87 d.Ch., romanii patrunsesera în Dacia pe valea Cernei
si ajunsesera la Tapae (Herculane), locul unde au fost atacati de daci si
infranti. Distrugerea romanilor s-a facut in principal de catre preotesele
zeitei Bendis, care au muncit din greu pentru a pravali muntii si padurile ca
sa ii strivească pe romani.
Dupa
victorie, Decebal, care pe atunci avea aproape 19 ani, si-a asumat toate
meritele infrangerii romanilor, s-a autoprocalmat ”Cel mai viteaz” si l-a
inlaturat de pe tron pe unchiul sau Duras – Diurpaneus, care era destul de
batran, proclamandu-se el rege, in locul fratelui tatalui sau. Unele preotese l-au
sprijinit pe Decebal, alte preotese nu au fost de acord si asa a inceput
conflictul preoteselor.
De-a lungul timpului, conflictul s-a amplificat ajungandu-se in anul 106 ca din
acest conflict sa se nasca tradarea care a dus la cotropirea de către romani a
Daciei.
Principalii vinovati de această tradare sunt două preotese. Ele
au tradat romanilor secretele spiritualitătii dacice, au cerut o mare suma de
bani in schimbul tradarii si functii mari in viitorul cult care avea să fie
creat de romani pentru a inlocui cultul dacic. Cele doua preotese i-au dus de
mana pe romani la toate cetatile dacice si i-au ajutat sa le cucereasca. Au
divulgat si locurile sacre de la Fetele Albe, acolo unde se aflau cetatea
preoteselor si cetatea preotilor. Cand Decebal s-a refugiat pe culmile de la
Fetele albe le-au aratat romanilor creasta pe care se afla si asa a fost
inconjurat si capturat. Au vândut inclusiv secretele dirijării Energiei Vietii
prin sanctuarele dacice.
Dupa cucerirea Daciei, au primit un sac cu bani pe care s-au
batut sa il impartă. O preoteasa a castigat si a plecat cu banii si a devenit
marea Vestală a cultului zeitei Hesta, pe care romanii l-au introdus in Dacia.
Cealalta preoteasa s-a dus la cetatea preoteselor si a inchis
izvorul Energiei Vietii care alimenta constiinta spirituala a dacilor si a pus
in conservare toate sanctuarele dacice. Apoi a pus pe versantul de la Fetele
Albe, 4 bariere energetice de protectie, care să nu lase să se apropie de acel
loc nici un om care nu are sufletul curat. Aceste bariere functioneaza si
astazi si ele fac in asa fel incat semnele si marcajele potecii care urca la
Fetele Albe, sa dispara si sa nu se poata ajunge la sanctuar daca in sufletul
omului respectiv exista orgoliu, mandrie, ura, lacomie, etc. Dupa care preoteasa
a plecat la sud de Dunaris, ajungând ulterior in Capadochia.
De atunci si pana in
aceasta viata cele două preotese nu s-au mai intalnit. Acum li se da sansa să
îsi regleze conturile si sa incerce sa repare ceea ce au stricat.
Cele două preotese
sunt cele care au distrus constiinta spirituala a dacilor si lor li se da sansa
acum sa facă să renască aceasta constiinta spirituala a neamului. Renasterea ar
trebui declansata la eclipsa totata de soare in zilele de 10 si 11 iulie anul
acesta. Cu ajutorul si prin Voia Divinitătii, în 10-11 iulie 2010 la
sanctuarele din muntii Orastie va fi reactivată Constiinta Spirituală a
neamului. Si nu doar a acestui neam…
Acest eveniment se va produce prin eforturile unei intregi
echipe terestre, care s-a format din rândul celor care au muncit cu ei însisi
si s-au transformat devenind mai buni. Ei au dovedit astfel că sunt apti ca sa
participe la renasterea Constiintei Spirituale a neamului si la crearea Noii
Spiritualităti aici pe tărâmul străvechii Dacii. Această Lucrare este dirijată
si va fi finalizata prin fortele reunite ale multor Entităti de Lumină
coordonate de Sf. Cuvios Ioan de la Prislop, cel care a început această lucrare
încă de la sfârsitul secolului XV.”
„Persoanelor care au privilegiul de a ajunge în munţii Orăştie,
la cetăţile dacice, le recomand să aibă grijă la atitudinea pe care o au acolo.
Regula de bază este: să taci şi să asculţi. Tăcerea este necesară în locuri
unde dacă vorbeşti tu, sau asculţi ce îţi povesteşte vecinul din stânga, rişti
să nu Îl auzi pe Dumnezeu, când îţi spune ceea ce doreai să afli de când te-ai
născut şi ai devenit conştient de tine.
Este foarte bine să asculţi, să taci, să percepi, să simţi, să
îţi laşi sufletul invadat de frumuseţea şi forţa locurilor şi să îţi umpli
bateriile cu energia infinită a universului care pare că şi-a concentrat toată
esenţa în acele locuri sfinte.
Forţa vibraţională, energetică, a cetăţilor dacice, a locurilor
sacre din munţii Orăştie, depăşeşte cu mult puterea noastră de înţelegere.
Acolo sunt locuri sacre, înălţătoare, puternice şi subtile, care te infioară şi
te ridică cu amploarea lor discretă.
La mănăstirea Prislop, omul are şansa de a trăi întâlnirea
zguduitoare cu măreţia sfântului cuvios Ioan de la Prislop, cel care ajută cu o
forţă infinită toată suflarea trăitoare a plaiurilor româneşti. Începând de la
sfârşitul secolului al XV-lea, Cuviosul Ioan şi-a întins aripa ocrotitoare
asupra acestor meleaguri şi a repus în funcţiune sistemele energetice,
informaţionale, vibraţionale, ale Marelui Ansamblu de purificare, transformare,
schimbare, curăţare şi potenţare, construit cu 16 secole înainte de Deceneu,
cea mai iscusită minte care a ocupat vreodată tronul de Mare Preot al Daciei.
Cuviosul Ioan este cel care a activat şi adaptat sistemele create de Deceneu şi
utilizate cu iscusinţă de capnoboţi, de preoţi şi mai ales de preotesele zeiţei
Bendis. În prezent, sistemele sunt pregătite şi adaptate pentru a-l ajuta pe
omul actual, cel la care sunt active 5 sau chiar 6 corpuri.
Ar fi o imensă greşeală să credem că simpla vizită în aceste
locuri ne rezolvă problemele. Nu aceasta este menirea locului.
Locurile, ajută, favorizează, oferă şanse şi oportunităţi, dar elementul
principal rămâne munca activă şi susţinută a fiecărui om care îşi doreşte
schimbarea. Trebuie ca fiecare om să se lupte cu răul din el şi să îl reducă la
minim, să elimine din viaţa sa manifestările negative, distructive şi să
încerce să facă totul în mod constructiv, să fie mai bun şi să se ridice la
cele mai înlte culmi. Nimeni nu concurează cu nimeni, ci doar cu el însuşi.
Trebuie ca tu, cel de azi, să fii mai bun decât tu, cel de ieri, iar tu, cel de
mâine, să te ridici mai sus decât ai fost astăzi.
La Sarmisegetusa omul are şansa de a scoate din adâncul sufletului său ceea ce
nu are ce căuta acolo, de a afla ce ţinte trebuie să atingă pentru a face paşi
pe calea evoluţiei sale. La Sarmisegetusa te purifici şi te pregăteşti să
repari ceea ce nu a fost corect în gandurile, sentimentele şi acţiunile tale
din trecut. Trebuie să reparăm ceea ce am stricat.
La Costeşti, la Cetăţuie, este locul unde ţi se oferă hrană
informaţională înaltă, locul unde te ”înţelepţeşti”, aşa după cum îl descria o
prea bună doamnă. Acolo afli ceea ce trebuie să ştii ca să poţi face ceea ce
trebuie. Vechea cetate de scaun a lui Burebista, de pe vremea primelor sale
întâlniri cu Deceneu, reprezintă locul unde s-a născut ideea unirii dacilor,
locul unde Deceneu i-a împărtăşit marelui Burebista planul său de ridicare a
dacilor şi a Daciei. De acolo a început povestea uluitoare a marilor sanctuare
terasate de la Sarmisegetusa Regia, acea veritabilă minune mondială, care abia
acum începe să îşi desvăluie secretele în faţa minţilor însetate de cunoaştere
şi a sufletelor tânjind după balsamul infiorător şi înălţător al spiritualităţii
naturale a dacilor.
Apogeul periplului prin zona sacră a Daciei îl atingi după ce
treci proba ascensiunii, pe drumul către cetatea Blidaru, singura fortăreaţă a
dacilor necucerită de romani. Drumul dificil, dar posibil, îi sperie pe mulţi,
dar avântul lor ar fi înzecit sau însutit, dacă ar ştii că sus, în cetatea
Blidaru, au şansa de a pătrunde în Antecamera Divinităţii, acolo unde sfinţii,
Ierarhiile Divine, Entităţile de Lumină, coboară până la cutezătorii muritori
care au curajul să acceadă acolo. Orice întrebare rostită acolo şi-a primit
răspunsul. Orice problemă pentru care s-a solicitat soluţie s-a rezolvat. Orice
solicitare de ajutor a fost aprobată cu promptitudine şi totală bunăvoinţă.
Şi totul se desfăşoară firesc, natural, discret, fără nimic
spectaculos, doar sufletul şi spiritul celui ajuns acolo având parte de toate
desfătările şi bunătăţile înălţătoare pentru un om care vrea să fie mai bun şi
mai aproape de Dumnezeu.
La cetăţile dacice este bine să taci mult, să asculţi mult şi să accepţi totul.
Orice om pleacă de acolo cu o stare pe care o va prelungi atât de mult pe cât
de puternic şi-a deschis sufletul. Locurile acelea sunt ca o apă vie la care
sufletul nostru tânjeşte să se adape cât mai des, lunar dacă s-ar putea…
*Agatârşi (oamenii-lupi)
– unul din cele 50 de triburi dacice. Burebista era rege peste acest trib, iar
cetatea sa de scaun era Cetăţuia din Costeşti.
sursa astrologul si
ezoteristul Alexandru Nicolici